Boala articulației caprinei

Boli ovine – A.N.S.V.S.A.

Antrax — boală comună mai multor specii DescriereProfilaxie Antraxul este o boala infecţioasă, produsă de Bacillus anthracis, boala articulației caprinei afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice sau sălbatice şi omul.

Evoluează clinic de regula septicemic cu febra, tulburări generale, circulatorii. Respiratorii şi digestive: morfopatologic se caracterizează prin edeme serohemoragice în ţesutul conjunctiv subcutanat, hemoragii subseroase, aspectul asfixic al sângelui, hipertrofia şi ramolismentul pulpei splenice. Boala articulației caprinei cunoscut şi sub denumirile de dalac, buba neagră, cărbune sau pustula malignă.

boala articulației caprinei ce medicamente sunt dăunătoare pentru articulații

Antraxul a fost descris încă din antichitate, atât la animale cât şi la om. Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte mult de la o zona geografica la alta. Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-tropicale. Sunt receptive la infecţia naturală cu Bacillus anthracis toate animalele homeoterme, dar nu în egala măsură. Cele mai receptive sunt ovinele şi caprinele, urmate în ordine de taurine, cabaline, bubaline, camelide, cervidee şi alte ierbivore domestice sau sălbatice.

1.Generalități și etiologie

Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia cărbunoasă. La om se întâlnesc atât forme localizate, cu boala articulației caprinei mai uşoara, cât şi forme septicemice, mortale. Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele stresate, sunt mai sensibile. În general antraxul se caracterizează printr-o evoluţie rapidă, febrilă şi mortală, dar în funcţie de doza infectantă, poarta de intrare şi rezistenţa organismelor, pot exista şi alte tipuri evolutive.

Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor. Pentru realizarea acestui deziderat, de cea mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor. Se ştie că un singur cadavru cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii.

Pentru profilaxia antraxului, alături de masurile generale, imunoprofilaxia este indispensabilă. La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.

Bruceloza la ovine, respectiv infecţia cu Brucella ovis epididimita infecţioasă a berbecilor DescriereProfilaxie Prima descriere a bolii cu precizarea boala articulației caprinei etiologic a fost facută în anul de Buddle şi Boyes în Noua Zeelandă şi Australia dar, în perioada imediat următoare a fost identificată în multe alte ţări, printre care SUA, URSS, Africa de Sud, Franţa, Cehoslovacia, Bulgaria şi alte ţări din Europa de Est şi probabil aproape toate ţările mari crescătoare de ovine.

Bruceloza – boală infecțioasă

În România a fost identificată de Tudoriu şi col. Agentul cauzal al bolii este Brucella ovis, şi produce pierderi prin deprecierea berbecilor, care nu mai pot fi folosiţi ca reproducători, prin tulburări de reproducţie la oi avorturi, fătări de miei morţi sa neviabili, repetarea căldurilor.

Boala a fost descrisă numai la ovine, masculii fiind mai receptivi decât femelele, adulţii sunt mai receptivi decât tineretul şi unele rase sunt mai receptive decât altele. Transmiterea bolii este veneriană de tip berbec-oaie-berbec-oaie, care poate avea loc în cursul aceluiaşi sezon de monte sau în sezoane diferite. Au fost descrise şi alte căi de transmitere: orală, o dată cu apa sau furajele contaminate, nasofaringeană sau mai puţin prin aşternutul contaminat.

În faza acută a bolii se manifestă prin edemul scrotului şi epididimului, mai puţin a testiculelor, ceea ce produce dificultate în deplasare şi durere la palpare. Uneori semnele locale sunt însoţite de manifestări generale: febră, abatere, inapetenţă, erupţie eritematoasă scrotală. Boala articulației caprinei o săptămână de simptome generale se amendează şi se intră în cea de-a doua fază cronică. Forma cronică se manifestă prin apariţia unei induraţii iniţial circumscrise la nivelul cozii epididimului, care se extinde lent, cuprinzând tot corpul epididimul şi se poate termina prin complicaţii abcese, fistule şi numai în mod excepţional prin vindecări spontane.

La femele evoluţia infecţiei este inaparentă clinic. Tratament: administrarea zilnică la berbecii bolnavi, în faza de debut de antibiotice ar putea conduce la vindecarea clinică şi chiar bacteriologică dar, aceasta din urmă nu este certă. În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bruceloză, coordonat de către doamna  dr.

Campilobacterioza la specii de interes economic - ovine DescriereProfilaxie Campylobacterioza ovină, denumită şi avortul campylobacterian, este o entitate infecţioasă manifestată clinic prin avorturi şi fătări de boala articulației caprinei debili, neviabili.

Agentul etiologic este Campylobacter fetus subsp. Avortul campylobacterian afectează oile gestante de toate vârstele.

Campylobacterioza la ovine nu este o boală venerică, nu se transmite prin actul montei, deci berbecii nu au nici un rol în transmiterea infecţiei, iar germenul nu a putut fi izolat din materialul seminal. Obişnuit, infecţia se realizează pe cale digestivă prin furajele şi apa contaminate. Căile de eliminare a germenilor, prin intermediul cărora bacteriile ajung în furaje şi apă, sunt reprezentate de secreţiile vaginale, prepuţiale şi de fecale.

Oile infectate rămân însă purtători de germeni, la nivelul tubului digestiv, creând posibilitatea difuzării infecţiei în efectivele indemne. Principalul simptom în campylobacterioza ovină este avortul în ultima perioadă de gestaţie. De obicei, cu cauze ale edemului genunchiului fără durere înainte de avort, oile manifestă o stare de abatere, cu diminuarea apetitului şi preferinţă pentru decubitul lateral.

Alteori, nu se observă nici un semn clinic şi numai cu puţin timp înainte de avort se observă tumefierea vulvei şi o secreţie vulvară mucoasa sau muco-sanguinolentă.

Profilactic se pot folosi vaccinurile vii, atenuate sau cele preparate din fracţiuni subcelulare, preparate din tulpini de Campylobacter fetus subsp. Combatere: oile care au avortat se izolează, iar după confirmarea diagnosticului se supun unui tratament antiinfecţios pentru sterilizare se folosesc antibioticeadministrarea realizându-se parenteral, per os şi intrauterin.

Concomitent cu boala articulației caprinei oilor care au avortat, se face dezinfecţia adăpostului şi se distrug avortonii şi învelitorile fetale. În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Campylobacterioza animalelor, coordonat de către domnişoara  Dr.

Echinococoza DescriereProfilaxie Echinococoza este o zoonoză parazitară cauzată de adultul sau de stadiile larvare ale cestodelor din genul Echinococcus, care face boala articulației caprinei din subfamilia Echinococcina.

În multe ţări echinococoza constituie o problemă majoră pentru sănătatea publică şi poate produce o serioasă morbiditate şi mortalitate şi la om. Cunoscută încă din timpul lui Hipocrate î. Aceste larve se dezvoltă în diverse ţesuturi şi organe ale unor mamifere Erbivora şi diversivore Omnivoragazde intermediare şi uneori la om gazdă intermediară potenţială.

După aspectele morfologice ale hidatidelor şi după unele caractere epidemiologice se deosebesc două forme de echinococoză larvară: echinococoza chistică uniloculară sau simplă CE şi echinococoza multiloculară sau compartimentată AE Cosoroabă, Echinococcus granulosus este o specie cu distribuţie cosmopolită, pe toate continentele, fiind considerată  una din speciile importante în relaţie cu producţia de alimente de origine  animală.

Gazdele intermediare în care chisturile hidatice pot fi găsite, predominant în pulmon şi ficat, includ bovinele, ovinele şi porcinele domestice şi sălbatice. Infecţia se realizează prin ingerarea ouălor excretate prin fecale de gazdele definitive. În anulspecialiştii din cadrul EURL pentru Parazitoze, Roma, Italia  au efectuat un studiu pentru a investiga variabilitatea genetică a populaţiei de E.

Urmare a acestui studiu, la probele transmise din România s-a identificat E. Foarte răspândite şi foarte importante prin transmitere la om sunt suşele care au ca gazdă intermediară principală ovinele suşa ovină G1 şi suşa ovină tasmaniană G2. În China suşa ovină a fost semnalată nu numai la ovine ci şi la bovine, yak, camelide, porc, boala articulației caprinei sălbatice, la care predomină localizarea pulmonară.

Cordonatorul LNR este dr. O acţiune de evaluare a diferitelor programe diponibile de control al echinococozei poate orienta autorităţile responsabile în adoptarea celei mai eficiente strategii.

boala articulației caprinei ortoped tratează articulațiile genunchiului

Febra Aftoasă — boală comună mai multor boala articulației caprinei DescriereProfilaxie Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală deosebit de contagioasă, cu evoluţii epidemice si uneori pandemice, ce constituie încă o problemă pentru sănătatea animalelor şi pentru economia ţărilor afectate. Febra aftoasă afectează toate speciile de animale biongulate domestice şi sălbatice şi foarte rar omul. Denumirea de febră aftoasă vine de la cuvântul grecesc aphte care înseamnă arsură, prin aceasta sugerându-se asemănarea dintre veziculele produse de arsuri şi cele produse de virusul febrei aftoase.

Este demn de notat însă faptul că multe teritorii, cum sunt: Australia, Noua Zeelandă, America de Nord şi Centrală, Scandinavia si Panama sunt zone libere de febră aftoasă de de ani, dar si că în Europa boala evoluează sporadic, iar în Africa, America de Sud şi unele ţări din Asia, febra aftoasă evoluează încă endemic şi chiar boala articulației caprinei. În ţările libere de febră aftoasă, unde boala nu există de zeci de ani, sau în ţările în care boala a fost eradicată de mai multă vreme, introducerea accidentală a unui virus aftos poate dezvolta uşor o epidemie de febră aftoasă.

Difuzarea fiind extrem de rapidă, controlul bolii se face cu dificultate si, uneori, poate chiar scăpa de sub control exemplu epidemia din Marea Britanie dincând Simptomele generale ale bolii sunt: febră cu intensitate variabilă, acompaniată de simptome comune şi altor infecţii majore, cum sunt: inapetenţă, anorexie, tulburări de rumegare, abatere, diminuarea secreţiei lactate.

Simptomele ce preced erupţia veziculară sunt: nas uscat, pielea de pe mamele şi coroana plantară caldă si congestionată. Caracterele epidemiologice ale bolii şi pluralitatea antigenică a virusului aftos au făcut din febra aftoasă cea mai păgubitoare boală întâlnită la animale. În acelaşi timp, necesitatea prevenirii acestei boli, oriunde în lume, a impus crearea de organisme şi reglementări unitare şi consecvente la nivel internaţional FAO, OIE, etc.

Denumirea bolii provine din cuvintele islandeze, maedi dispnee si visna slabire. Forma visna, a cărei simptomatologie este predominant nervoasă, a fost descrisă în vestul Islandei si doar câteva cazuri în Olanda, în timp ce forma maedi a apărut în câteva ţări europene, cum sunt Olanda si Franţa. Cercetări recente au demonstrat că maedi şi visna sunt produse de acelasi virus sau cel mult de două lentivirusuri, foarte îndeaproape înrudite. Sunt receptive ovinele adulte, în vârstă de peste 3 ani, fiind sugerată importanţa predispoziţiei genetice la infecţia cu lentivirus.

Structura genetică a rasei determină si exprimarea clinică a bolii în urma infecţiei cu VMV, sau doar prezenţa seroconversiei. Virusul maedi-visna este prezent în sânge, materialul seminal, secreţiile bronhiale, lacrimi, salivă şi s-a produs durere în articulația șoldului la mers. Căile majore de transmitere nu sunt colostrul, respectiv laptele, cu toate boala articulației caprinei şi acestea sunt importante, ci jetajul bogat în celule, în caz de stres respirator, răspândirea virusului fiind asigurată în principal prin aerosoli si facilitată de boala articulației caprinei animalelor în adăposturi închise, în grupuri.

În mod obisnuit, transmiterea se face direct, cu toate că este posibilă implicarea surselor secundare cum sunt apa au aşternutul contaminat cu urină sau fecale.

Insectele hematofage sau instrumentarul medical nesterilizat sunt incriminate în transmiterea bolii de la animale viremice. Rolul mediului si al măsurilor profilactice împotriva parazitozelor sunt importante, deoarece chiar oile din rase foarte sensibile pot supravieţui infecţiei în condiţii de întreţinere optime, virusul fiind distrus si boala finalizându-se prin vindecare naturală.

Purtătorii asimptomatici transmit rareori boala, cu excepţia căii transuterine, de la mamă la făt, destul de neobisnuită.

În forma maedi, animalele prezintă pierdere progresivă în greutate, respiraţie dificilă, accentuată la efort, mergând până la dispnee, cu nările dilatate, uneori miscări ritmice ale capului care însoţesc ritmul respirator, secreţie nazală discretă si tuse. Pe măsură ce boala progresează, animalele preferă decubitul. Oile gestante pot avorta.

Durata acestei boli este de 3 până la 8 luni. În forma visna, simptomatologia debutează cu sprijin ineficient pe membrele posterioare, rămânerea animalelor în urma turmei, pierdere progresivă în greutate, tremurături ale muschilor faciali si buzelor.

Pareza poate duce în timp la paraplegie. Oile rămân boala articulației caprinei, nu se înregistrează reacţie febrilă şi apetitul este conservat. Durata clinică este de ani de zile, cu perioade de remisiune. Combaterea constă în izolarea imediată a animalelor bolnave, sacrificarea acestora şi aplicarea dezinfecţiilor riguroase. În focar pentru depistarea animalelor infectate se recomandă examen serologic din 6 în 6 luni şi eliminarea reagenţilor.

De asemenea, berbecii pozitivi se vor elimina de boala articulației caprinei montă; eliminarea colostrului şi a laptelui din hrana mieilor proveniţi din oi pozitive şi folosirea doicilor negative şi a hrănirii artificiale.

Boli ovine – A.N.S.V.S.A.

La nivelul Uniunii Europene nu există laborator comunitar de referinţă. Paratuberculoza DescriereProfilaxie Paratuberculoza, numită şi boala lui Johne, este o boala infecţioasă cronica a rumegătoarelor produsa de Mycobacterium avium subsp. În ţara boala articulației caprinei paratuberculoza la ovine a apărut mai recent, respectiv numai după ce s-au făcut importuri masive de ovine din rase perfecţionate cu lână fină. Se consideră că omul nu este susceptibil la infecţia cu Mycobacterium paratuberculosis dar, în ultima vreme se creditează tot mai mult ipoteza legăturii dintre paratuberculoză şi boala Crohn de la om, pe baza similitudinii anatomo-clinice şi a faptului ca în boala Crohn au fost izolate, de mai multe ori, micobacterii care par a nu se deosebi de Mycobacterium paratuberculosis, izolat de la animale, nici chiar prin PCR.

În mod obişnuit se îmbolnăvesc clinic ovinele, caprinele şi taurinele adulte, dar sunt receptive şi alte rumegătoare sălbatice, cum sunt cerbii, căprioarele, muflonii, yakul, zebu, lama, antilopa, cămila şi probabil multe boala articulației caprinei, la care s-ar adăuga, în cazuri foarte rare, unele solipede şi porcii.

boala articulației caprinei

La ovine evoluţia paratuberculozei este ceva mai scurtă, iar diareea este mai puţin drastică, cu fecale păstoase, însă rezultatul final este tot deshidratarea şi emacierile musculare, la care se poate adăuga căderea lânii.

Uneori animalele boala articulației caprinei în greutate fără sa prezinte diaree deloc. Tratamentul paratuberculozei nu este recomandabil şi nu se practică în nici o împrejurare. În efectivele indemne de paratuberculoză este important să se previna apariţia bolii prin măsuri care să excludă introducerea boala articulației caprinei.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna  dr. Pesta micilor rumegătoare DescriereProfilaxie Este o boală infectocontagioasă, de natură virotică, întâlnită la capre si oi, cu caracter endemicoepidemic şi evoluţie supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii.

Descrisă prima data de Gargadennec si Lalanne, înîn Coasta de Fildes, pesta rumegătoarelor mici PRM s-a extins foarte repede în diferite ţări din Africa şi Asia. În a fost diagnosticată în Egipt şi în districtul Villupuram din India. Agentul etiologic este virusul pestei rumegătoarelor mici, încadrat în familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus. Sunt receptive, în condiţii naturale, rumegătoarele boala articulației caprinei si în special caprele.

Sunt frecvente situaţiile în care boala evoluează la capre, fără ca ovinele să fie afectate. La capre, sensibilitatea cea mai mare o prezintă rasele pitice din Africa de Vest rasa lagunară, Kirdi, Djallonke etc.

Bolile cronice reumatismale - 01

Transmiterea infecţiei se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv şi puţin probabil indirect, având în vedere rezistenţa scăzută a virusului în mediul exterior. Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei nasofaringiene.

În caz de apariţie a bolii în ţări indemne se recurge la stamping-out. În ţările în care boala evoluează boala articulației caprinei, animalele bolnave se izolează si, eventual, se supun tratamentului cu antibiotice pentru prevenirea infecţiilor bacteriene secundare sau se sacrifică.

Se aplică dezinfecţia şi vaccinarea animalelor sănătoase. Rabia la animale domestice şi sălbatice DescriereProfilaxie Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte. Turbarea a fost înregistrată, în decursul timpului, cu o frecvenţă variabilă, pe toate continentele.

La rumegătoare, boala este boala articulației caprinei frecventă si adesea evoluează sub formă de enzootii, mai ales în sezonul de păşunat. În general, incidenţa cazurilor de turbare a variat în timp si diferă în limitele foarte largi de la o ţară la alta, fiind condiţionată de o serie de factori, printre care un rol important revine măsurilor sanitare veterinare.

boala articulației caprinei aplicarea unguentului pe articulația șoldului

Într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt receptive la infecţia rabică toate animalele cu sânge cald. Ovinele sunt foarte receptive la infecţia rabică, atât natural, cât si experimental, dar, ca şi bovinele, au un rol redus în epidemiologia bolii. La ovine şi caprine, perioada de incubaţie durează între zile, rareori mai multe luni.

Tratamentul artritei la caprine

De obicei, boala evoluează sub forma furioasă, mai rar sub forma paralitică. În forma furioasă, semnele prodromice sunt repede urmate de furie şi agresivitate. Animalul turbat aleargă tot timpul, din boala articulației caprinei în când se opreste brusc, loveste pământul cu picioarele, scutură capul, sforăie zgomotos, behăie cu voce groasă, răguşită, scoţând sunete prelungi. Pupilele sunt puternic dilatate, ochii congestionaţi; adeseori se observă strabism convergent sau divergent, uni- sau bilateral.

Oile — animale timide, blânde, fricoase — devin agresive, se reped la oameni, la alte oi, la câini, încercând să muste, să lovească cu picioarele si cu capul.

  • Femeile sufera de doua ori mai frecvent de artroza decat barbatii.
  • Un bun specialist în tratamentul artrozei
  • Articulațiile doare anestezie
  • Sindromul de canal carpian
  • Artrita infectioasa la vitei Umflarea articulațiilor genunchiului la caprine.

Adeseori manifestă prurit la locul muscăturii, se ling, se freacă de pereţi, îsi smulg lâna. Oile si caprele nu manifestă hidrofobie, dar prezintă pervertirea gustului şi au halucinaţii, care se manifestă prin opriri bruste din mers, tratament pentru medicamente pentru osteochondroza mamară urechilor, privirea fixă etc.

Citițiși